Arta se ascunde în detalii, iar adevăraţii actori arată tuturor măreţia mărunţişurilor. Aşa am văzut-o eu pe artista teatrului Eugen Ionesco - Ala Menşicov. Regina Elisabeta, Regina Margareta, Regina Gertrude - toate o reprezintă pe Ea. Dincolo de scenă şi de machiaje teatrale, am avut o discuţie lipsită de măşti.
Într-un interviu a-ţi fost numită “actriţă cu spirit rebel şi nonconformist", spuneţi-ne prin ce se manifestă nonconformismul dumneavoastră?
Probabil ei se refereau şi la perioada de la începutul carierei, când noi eram tineri, întradevăr rebeli şi nonconformişti, iar acum am rămas doar, cît de cît, deosebiţi. Cred că pentru lumea de aici, din Chişinău, noi făceam ceva diferit, de aici și vine ideea de rebeli. Suntem numiţi aşa fiind că nu facem ceea ce fac toți, avem drumul nostru şi părerea noastră în ceia ce facem. Ne-am dorit să creăm un teatru absolut nou, ceia ce ne-a și reuşit. Eu însă nu ma considram aşa, îmi căutam de profesia mea, pe care am învăţat-o la Moscova şi pe care o respect mult, deoarece datorită ei am obținut multe în prezent. Nu mă conformez la tot felul de prostii, am părerea mea, îmi ţin calea şi mă strădui să nu pierd acele adevăruri pe care le am. În fine, noi suntem doar nişte artişti care îşi caută de treaba lor.
Vorbind despre unele trăsături de caracter, nu pot să nu întreb: Ce trebuie să dețină o persoană care își dorește să devină actor, mai este valabil acel vino-ncoace?
Întradevăr, trebuie să aibă şi un "vino-ncoace", dar şi talent şi trăsături de tot felul. Eu de un an de zile am organizat cursuri de teatru pentru copii, adolescenţi şi adulţi şi am de-a face cu multă lume care vine să facă teatru, nefiind actori profesionişti, deci fac un teatru pentru toată lumea. Reieşind din această experienţă, am înţeles că oricine își dorește poate face teatru, ceea ce însemnă că este o profesie care se învaţă, ca orice altă meserie. Pînă la urmă, asta este o metodă de descătuşare a personalităţii, de aceia, cu cît trece mai mult timp, îmi zic că oricine poate fi actor dacă își doreşte foarte mult. Bineînţeles că o persoană, pe lîngă faptul că învaţă, dacă mai are şi talent - este extraordinar, dar dacă mai e şi muncitoare. şi mai are şi un "vino-ncoace" - atunci e nemaipomenit, și nu-i mai trebuie nimic altceva, decît să îmbrăţişeze această meserie. Mai este valabilă și chestia cu 99% muncă şi 1% talent, să nu uitam de asta.
Muncă, actor, scenă - toate acestea alcătuiesc cîmpul lexical al cuvîntului "teatru". Dacă tot vorbim de el, ştiu că este o istorie interesantă cu denumirea lui, povestiţi-ne-o şi nouă.
Păi, teatrul a apărut spontan, căutînd. Ne-am adunat o echipă de băieţi şi fete după ce am venit de la Moscova şi am hotărît să facem împreună ceva diferit de ceea ce era atunci la moment; cum şi spuneam, nu am vrut să ne conformăm. Un teatru în care am face ceia ce dorim, era scopul nostru. Doream să descoperim lumea prin aceast lăcaş al artei, asta am şi făcut-o şi o facem în continuare. Teatrul nu se formează atît de simplu, el este o muncă complexă. Deci, avînd un scop bine definit, noi am început să lucrăm la "Cîntăreaţa cheala" de Eugen Ionesco, repetam la Casa Actorului. Acest spectacol trebuia să iasă şi să lanseze teatrul, adică asta era piesa de debut, premieră naţională, spectacolul care se preconiza a fi imaginea noastră şi, desigur, căutam o denumire pe masură. Deja aveam tot: actori, piesă, încăpere; şi atunci Domnul Sabin, care era secretar literar la "Luceafărul", şi căruia îi plăcea foarte mult de noi, ne-a spus că de vreme ce repetam "Cîntăreaţa cheală" şi Ionesco era un om care nega absolut tot, se potrivea bine cu ceea ce eram şi ce făceam noi, uite aşa am rămas la denumirea asta.
Dumneavoastră spuneaţi că la început vă era greu să înţelegeţi cei cu "absurdul", acum însă, după atîţia ani, a-ţi reuşit să îl înţelegeţi mai bine?
Bineînţeles, ca să îl înţelegi pe Ionesco, şi nu doar, trebuie să ai nişte lecturi în spate, pe care noi, desigur, le aveam. La Moscova a fost nevoie să citim mult, și nu doar ceea ce ţinea de dramaturgie, dar şi opere clasice, deoarece cum altfel poți face un rol dacă nu diferenţiezi un gen de altul. Nu pot spune că nu eram pregătită pentru a-l înţelege pe Ionesco, însă a trebuit să depun mult efort şi să muncesc pentru a-l înţelege mai bine şi pentru a oferi posibilitatea şi spectatorilor de a-l înţelege, deoarece asta era ceva nou.
Cum credeţi, prin ce se deosebeşte un teatru bun de unul mai puţin bun?
Probabil asta vine din interior, cu toate că e foarte simplu: sau îţi este interesant sau nu. Am impresia că un simplu spectator, care nu cunoaşte termenii teatrali, simte cu sufletul ce-i place, chiar dacă nu poate explica. Dar de unde ştim că e bun sau nu? Eu pot să merg la un spectacol şi să spun că mi-a placut, pe cînd o persoană iniţiată în domeniu teatral, hai să fie un critic, ar spune că e ceva aiurea şi nu se merită. Avem dorinţe şi gusturi diferite. Însă e bine să ţinem cont şi de partea tehnică, nu doar de partea sufletească, pentru că sunt multe detalii ce ţin de organizare, cum se lucrează, cît de serioşi sunt actorii, ce mijloace sunt folosite. Dar pînă la urmă, rămîn la ideea că criteriul, a cărui bază este interesul personal, rămîne acela care şi face această diferenţiere.
Dumneavaostră aţi avut foarte multe turnee prin diferite ţări, cum v-a reşit să nu rămîneţi peste hotarele ţării, ţinînd cont de situaţia dificilă de la noi?
Nu am rămas peste hotare fiind că nu aveam unde activa şi creea. În plus, acolo nimeni nu te aşteaptă şi nu îţi oferă condiţiile necesare. Iar aici formasem deja o echipă foarte bună șide invidiat nu doar în Moldova, dar şi în acele țări unde mergeam, noi spărgeam uşile, eram o trupă pe care rar cine o poate avea şi ar fi fost păcat să lăsăm totul baltă. Pentru noi nimic nu era imposibil. Nu puteam renunța la tot, fiind că am muncit mult pentru a obține ce am obținut. Să rămînem, de exemplu, în Franţa cu Petru și să începem a clădi totul de la zero, nu am vrut, dat fiind că ne doream să lucrăm pe profesie, și nu să facem scamatorii în stradă. Deci, am rămas de dragul teatrului.
Am citit dăunăzi o fraza spusă de Ranevskaea: "Succesul personal este o lipsă de repsect faţă de cei dragi ţie". Cu toate acestea, dumneavoastră sunteţi mamă a doi copii, soţie, actriţă şi profesoară. Cum vă reuşeşte?
Nu ştiu, mie chiar îmi iese bine. Cînd eram cu Laurenţiu, primul meu băiat, trebuia să reuşesc multe, faceam tot posibilul să finisez totul acasă şi să merg la teatru. Cînd a venit pe lume şi Ştefania, am înţeles că ori încerc să le reuşesc pe toate, ori voi avea de pierdut ceva: meseria sau familia. Desigur, nu mi-a fost uşor, iar mai tîrziu, cînd am avut de învățat din propriile greșeli, am început să combin una cu alta și, puțin câte puțin, să le reușesc pe toate, pentru că viaţa mea este, nemijlocit, legată de teatru şi invers. Pur şi simplu am încercat să găsesc o armonie între familei și meserie.
A-ţi creat un mic teatru acasă, alcătuit din toţi membrii familiei. Care este reacţia chimică atunci cînd mai mulţi oameni de artă locuiec împreună?
Bine, şi la noi sunt prezente careva neînţelegeri în familie. Aveam de toate, dar, probabil, chestia este cu eu cu Petru am făcut aceiaşi şcoală, am învăţat împreună şi ne respectăm mult unul pe celălalt şi ne iubim, fapt care de asemenea este foarte important. Sunt şi copiii, mă rog, îi iubesc în felul meu chiar dacă cîteodată nu le place ce le spun, oricum îi iubesc nespus de mult. Laurenţiu a devenit actor şi au apărut cîteva probleme, pentru că şi el are nevoie de un spaţiu, de intimitate. Noi încercăm să le combinăm pentru a ajunge la o armonie în familie. Dar vă zic, niciodată nu am facut din viaţa noastră teatru, nu am trait niciodată pentru ochii lumii, la noi acasă s-a trait întotdeauna exact aşa cum am simţit noi şi din această cauză viaţa noastră are de toate. Noi călătorim mult, nu avem un mod de viaţă sedentar, se trăieşte la cote maxime.
Femeile sunt actriţe înăscute, însă se ştie că cel mai bine o femeie este jucată de către un bărbat, totuşi cine e actorul cel mai bun?
Sunt atît actori, cît şi actriţe foarte talentate. De ce, adică, un bărbat joacă mai bine? Atunci cînd el joacă o femeie, pe noi ce ne fascinează cel mai tare? Atunci cînd tu eşti femeie e ok, dar cînd un astfel de rol este jucat de un bărbat, deja apare arta. Dacă el îi prinde calităţile ei fine, feminine, gîndurile, intuiţia ei, cînd toate astea le face un bărbat şi le face într-un mod artistic, este fantastic. Probabil acest artistic şi ne fascinează cel mai mult. Aici nu fac multe costumul sau machiajul, mult se redă prin trăirile actorului, fie el bărbat sau femeie.
Sursa: AllFun.md
