"Copilul Acesta" online

Spectacolul "Copilul Acesta" de Joe Pommerat

Premiera spectacolului va avea loc pe 3 mai 2014 la ora 18:00 în sala "Cântareața cheală"

Interviu cu actrița Ala Menșicov, inițiatoare a Cursurilor de teatru de la Teatrul „Eugene Ionesco”

– Dragă Ala Menșicov, ce trupe de teatru au ajuns în satul Chetriș, Fălești, pe vremea copilăriei tale?

Satul nostru e prea mic, de aceea teatrele jucau în satul vecin – Călinești. Tot în Călinești am absolvit clasa a 10-a. Acolo era și Casa de Cultură, unde se prezentau concerte, spectacole, aveau loc festivaluri, întreceri sportive și alte evenimente. Acolo am văzut spectacole, cele mai multe ale Teatrului „Vasile Alecsandri” din Bălți, pentru că satul Călinești e mai aproape de Bălți. Dar și Teatrul „Pușkin”, actualul Teatru Național „Mihai Eminescu” din Chișinău ajungea pe-acolo. Astfel am avut ocazia să-i vad în copilărie pe marii actori Mihai Volontir, Melania Lupan, Eufrosinia Dobândă-Volontir, Lidia Noroc-Pânzaru, Vasile Tăbârță. Mi-a rămas foarte viu în memorie „Kir Zuliaridi” de Vasile Alecsandri, un spectacol minunat al trupei bălțene de pe-atunci.

– Crezi că printre rudele tale erau femei sau bărbați cu talent actoricesc?

Mama mea avea un talent nemaipomenit, cred. Când povestea ea vreo întâmplare – fie că din viața ei sau a altora, fie că-și amintea ceva din copilarie – rămâneam toți cu gura căscată. Rămâneam muți de talentul ei de a reda cele întâmplate ori muream de râs ascultând-o. Avea și o voce inconfundabilă – puternică, plină, bogată, melodioasă. Îi plăcea să cânte, pe la sărbători. Nici o altă interpretare a cântecului „Radu mamei” nu m-a mai impresionat așa, cum m-a impresionat cântarea ei.

– Cum ai ales tu actoria?

Îmi plăcea încă de mică, îmi plăcea tot ce era legat de scenă. Dacă știam că la Călinești venea un teatru în turneu, eram în stare să merg 7 kilometri pe jos – dus și 7 kilometri – întors, numai ca să-l văd. Cred că nimeni și nimic nu m-ar fi oprit să mă duc să-l văd. Nu scăpam nici o emisiune de teatru de la TVR, căci sătucul nostru Chetriș e chiar la granița cu România, pe malul Prutului, și „prindeam” pe-atunci emisiunile TVR-ului. Țin minte că într-o vreme televizorul nostru nu mergea și am văzut ecranizarea franceză a „Comediei umane” de Balzac la niște rude, în alt capăt de sat. Aproape un an întreg, în fiecare zi de luni, mă duceam pe capul oamenilor, ca să văd serialul ăla. La școală tot eram activă, cred că stăteam mai mult pe la școală decât acasă. Uite-așa am ales actoria. Sunt convinsă că am ales să fac ceea ce-mi place cel mai mult să fac în viața asta.

– Acum, la vârsta maturității, ai altă atitudine față de meseria de actor decât în tinerețe?

Atunci credeam că meseria asta e un lucru magic, că a fi actor e ceva dincolo de imaginație și de cotidian. Acum, când pot să spun că am gustat un pic din această profesie, fascinația mea în fața ei a crescut și mă gândesc cu un fior în suflet la Etapa următoare pe care o am de parcurs, etapa care-mi deschide alt nivel de cunoaștere de sine prin intermediul profesiei.

– Ce crezi despre cultura teatrală în Republica Moldova (inclusiv la țară), în momentul de față? Simți o evoluție sau dimpotrivă, o degradare?

Cred că e o criză a teatrului în Republica Moldova, și nu numai în Republica Moldova. E un fenomen ce se observă și oriunde în altă parte. Există perioade de succes și există mari crize în teatru. Este inevitabil, firesc. Despre teatrul de la țară nici nu știu dacă putem discuta, căci nu există.

– Ce te-a determinat să inițiezi Cursuri de teatru în cadrul Teatrului „Eugene Ionesco”?

Am inițiat Cursurile de teatru din mai multe motive. În primul rând, în noul sediu al Teatrului „Eugene Ionesco” a fost o perioadă când nu aveam scenă, nu puteam prezenta spectacole, actorii fuseseră trimiși în concediu forțat. Nu jucam. Ne pomeniserăm cu o clădire enormă, dar în care nu puteai juca nici un spectacol. Toți eram disperați, cu moralul la pământ. Unii actori au plecat să-și caute norocul în altă parte. Acest lucru m-a făcut să ma gândesc serios la cariera mea, la viața mea. Ce să fac? Să mă lamentez că, vezi bine, sunt actriță, dar, din cauza sediului, stau acasă și nu fac nimic? Ori să-mi plâng de milă că nu se găsește nimeni să-mi dea un rol într-un spectacol??? Am petrecut câteva luni bune gândind și analizând situația și atunci mi-a venit ideea de a organiza niște Cursuri de teatru. Și vreau să vă spun că e cel mai frumos lucru care a putut să mi se întâmple în ultimul timp

– Ce spectacole, scenete ați montat la ediția anterioară a Cursurilor de teatru? Unde le-ați prezentat? La ce festivaluri ați participat?

Un grup de actori de la Cursurile de teatru, și anume „Grupul de Teatru 7+”, nu s-a oprit la o primă etapă, ci s-a ambiționat să meargă mai departe și după mai multe etape a reușit să creeze spectacolele „Welcome America” de Matei Vișniec și „Singur în fața dragostei” bazat pe monologuri de diferiți autori: Jean Cocteau, Octavian Paler, Anton Cehov, Gabriel Garcia Marquez ș.a.. Acum e în lucru o altă piesă, și anume „Dawn way” de Oleg Bogaev. Alt grup face „Copilul acesta” de Joel Pommerat, e un spectacol despre problemele de familie, despre relațiile parinți-copii.

– Pe 1 februarie 2014 ai reluat Cursurile de teatru, ai format și un grup nou. Ce vârstă au elevii tăi? Ce știu ei despre teatru? Merg des la teatru?

Din data de 1 februarie am creat doar un singur grup nou, de adulți. Grupurile existente au dorit să continue experiențele lor teatrale din edițiile anterioare. Sunt oameni de diferite profesii, inteligenți, dornici de a afla ceva nou, de a cunoaște teatrul din interior, de a se perfecționa, de a cunoaște persoane noi, de a comunica. Sunt unii care au văzut un spectacol de 7-8 ori. Da, ei merg la teatru! Își pun multe întrebări și caută răspunsuri.

– Cum reușești să apari în fața elevilor mereu proaspătă, energică, frumoasă? Ce lecturi te ajută? Practici vreun gen de sport?

Am un program destul de încărcat, mai ales că anul acesta am început să predau și la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice (anul I). Pun mult suflet în tot ce fac. Îmi împart viața între profesie și familie. Toate celelalte sunt excluse din program. Studiez din nou, dar din alt unghi, mă interesează metodele de predare a actoriei, metode ale diferitor personalități care și-au dedicat viața teatrului (ruși, români, americani). Fac yoga, jogging și mă bucur de viață!

– Cât de important e ca actorii cu experiență să-și transmită cunoștințele celor tineri?

Cred că e un lucru extrem de important, pentru că actoria este o profesie practică, ea nu se învață din teorii. Dacă simți că ai ajuns la momentul când trebuie să dai, să transmiți, fă-o!

– Cine dintre elevi te-a uimit sau, cum s-ar spune, te-a lăsat mască?

Sunt mulți elevi talentați. Unii dintre ei chiar au devenit studenți la actorie, la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice (AMTAP). Rămân uimită și mai ales, încântată, fascinată, când văd că, printr-un miracol, omul începe să joace cu-adevărat. El, individul, se deschide într-n fel atât de neașteptat încât bucuria mea nu are margini. Este extraordinar să vezi cum în fața ta, parcă din nimic, apare teatrul, și dispare când s-a închis ușa în urma ultimului cursant.

– La ce te gândești când îl vezi pe fiul tău, talentatul actor Laurențiu Vutcărău, jucând pe scenă?

La început, când își făcea studiile (tot la AMTAP – n.n.), Laurențiu nu-mi dădea voie să asist la prezentările studenților. Pe la anul II, m-am înțeles cu Gheorghe Pietraru, care era profesor la cursul lor, să-mi dea voie să vin în ultimul moment, chiar înainte de începutul examenului. Nu voiam ca fiul să vadă că sunt în sală. Și l-am văzut pe Laurențiu într-un monolog de Cehov… Și maaare mi-a fost uimirea când mi-am dat seama că băiatul meu e chiar bun, că are talent.

Bineînțeles, mă bucur pentru el. Dar deja mi-au trecut emoțiile acelea „materne” de la primele sale apariții pe scenă. Mă uit la el ca la un actor și-l „tratez” după spectacol ca pe un actor.

– În ce spectacole o putem vedea pe actrița Ala Menșicov în stagiunea curentă?

Voi juca pe 13 si 27 februarie „Ultima noapte la Madrid” în scena mică, renovată, a Teatrului „Eugene Ionesco”. Aștept să începem repetițiile la „Actorii lui Hamlet” de N. Iordanov. Mai avem și alte piese pe care le vom monta în 2014.

– Mulțumesc pentru interviu și felicitări cu ocazia zilei de naștere. La mulți ani, dragă Ala!

Autor: Irina Nechit